Sandale pentru picior lat

Sandale cu toc pentru picior lat, din linia Pleaser Comfort Width, cu un calapod mai generos decât modelele standard. Tocuri de la 12 la 20 cm, platformă și barete concepute pentru o potrivire mai lejeră.

Afiseaza: 1-23 din 23 produse

 Filtre
 

Sandale elegante cu toc, în sfârșit și pentru picior lat

 

Dacă ai piciorul mai lat, știi deja povestea: modelul perfect există, dar după o oră te strânge peste degete și nu-l mai poți purta. Linia Pleaser Comfort Width rezolvă exact asta — aceleași sandale cu toc pe care le știi, construite pe un calapod mai lat. Nu sunt modele „ortopedice" sau simplificate: sunt aceleași siluete, cu aceeași înălțime de toc, doar croite pentru un picior real.

 

Ce înseamnă Comfort Width la Pleaser

 

Comfort Width este o linie separată de producție Pleaser, nu o mărime în plus. Calapodul este mai generos în zona degetelor și a metatarsului, unde piciorul lat are nevoie de spațiu, fără ca sandaua să devină largă la călcâi. Platforma din față (2-4 cm, în funcție de model) reduce unghiul real al piciorului, așa că un toc de 15 cm se simte ca unul de 11-12 cm.

Unele modele tip sabot pot fi purtate și cu barete transparente pentru gleznă, disponibile în categoria Accesorii, transformându-se practic în sandale transparente cu fixare suplimentară. Dacă preferi modele ușor de încălțat, vezi selecția de saboți, iar pentru un look mai fin și efect de picior alungit explorează categoria de sandale transparente

 

Alege înălțimea tocului potrivită

 

Toc 12-13 cm cu platformă mică (seria Majesty, Glory) — cea mai purtabilă opțiune: toc de 5 inch cu platformă de aproximativ 2 cm. Potrivite pentru evenimente, nunți, ținute elegante de seară. Dacă e prima ta pereche cu toc înalt pe picior lat, de aici începi.

Toc 15 cm cu platformă (seria Excite, Gleam) — echilibrul clasic Pleaser: toc de 6 inch, platformă de 4,5 cm. Silueta care a făcut brandul celebru, acum și pe calapod lat. Pentru scenă, pole dance sau ocazii în care vrei impact.

Toc 20 cm cu platformă înaltă (seria Naughty) — toc de 8 inch cu platformă de 10 cm. Modele statement pentru performeri și dansatoare; platforma masivă face tocul surprinzător de stabil.

Flec negru sau flec crem?

Multe modele vin în două variante de finisaj: cu flec și talpă standard sau cu flec și talpă gri deschis/crem. Varianta deschisă e alegerea performerilor: uzura nu se vede, iar pe scenă tocul „dispare" optic și alungește piciorul. Pentru purtare la evenimente, ambele variante arată impecabil.

Ghid de mărimi pentru picior lat

Modelele Comfort Width se aleg la mărimea ta obișnuită — lățimea suplimentară e deja în calapod, nu lua o mărime mai mare. Mărimile Pleaser sunt în sistem US (5-11), echivalentul aproximativ 35-42 EU; consultă tabelul de mărimi de pe fiecare pagină de produs. Dacă ești între mărimi, la sandalele cu baretă la gleznă poți rămâne la mărimea mai mică — bareta reglabilă fixează piciorul. Dar mai bine citești Ghidul nostru de mărimi și alegi după ce știi toate informațiile


 

Sunt aceste sandale mai comode decât modelele standard Pleaser?

Pentru un picior lat, da — semnificativ. Presiunea pe degete și pe lateralul piciorului dispare, iar platforma reduce unghiul tocului. Pentru un picior îngust sau normal, recomandăm linia standard.

Pot să le port dacă nu am piciorul lat?

Poți, dar vor fi mai largi în față decât e ideal. Linia standard îți va oferi o fixare mai bună.

Se pot purta la pole dance / pe scenă?

Da — Pleaser este standardul industriei. Modelele cu toc de 15 și 20 cm sunt construite exact pentru asta, iar calapodul lat reduce oboseala piciorului la sesiuni lungi.

Cum le întrețin?

Modelele transparente (clear) se curăță cu o lavetă moale și apă cu săpun neutru. Evită acetona și alcoolul, care matează PVC-ul.

Cum se întreține lacul la modelele negre?

Suprafețele din lac se șterg cu o lavetă moale, uscată sau foarte ușor umezită — atât. Nu folosi solvenți, creme de pantofi sau produse abrazive, care matează sau zgârie luciul. Pentru un plus de strălucire înainte de scenă sau eveniment, o picătură de ulei de silicon sau un spray special pentru lac, aplicat pe lavetă, readuce oglinda finisajului. Depozitează-le ferite de soare direct și de contactul cu alte suprafețe lăcuite (lacul se poate lipi de lac în timp).

Cum scot dunga neagră de pe platformă sau baretele transparente?

Dacă talpa sau partea transparentă atinge o suprafață de cauciuc sau altă talpă, poate rămâne o dungă neagră fină. Se șterge simplu cu puțin gaz de brichetă (benzină de brichetă tip Zippo) pe o lavetă moale: dunga dispare fără să afecteze materialul. Testează întâi pe o zonă mică, folosește o cantitate minimă și lucrează într-un spațiu aerisit, apoi șterge cu o lavetă curată.

Suport clienti L-V: 09.00 – 18.00, S-D: Inchis

0723.457.252 contact@pantofisexy.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!